3.613 de cazuri confirmate și 140 de decese

3.613 de cazuri confirmate și 140 de decese
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că până în data de 4 aprilie, la ora 13,00, pe teritoriul României, au fost confirmate 3.613 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), 101 fiind din județul Galați. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 329 au fost declarate vindecate și externate.

Totodată, până acum, 140 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș și Mehedinți, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 430 de noi cazuri de îmbolnăvire.

Conform datelor oficiale, 119 pacienți sunt internați pe secțiile de terapie intensivă din spitalele din toată țara.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 15.252 de persoane. Alte 113.449 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 300 de  dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 7.824  de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 15.917.600 de lei.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 1.479 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 53 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 317 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 129 în Spania, 152 în Italia, 15 în Franța, 8  în Germania, 4 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în Indonezia și câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Belgia și SUA. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 26 de cetățeni români aflați în străinătate, 9 în Italia, 7 în Franța, 4 în Marea Britanie, 5 în Spania și unul în Germania, au decedat.

 

Citit 1161 ori Ultima modificare Sâmbătă, 04 Aprilie 2020 17:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.